Pentru apicultori - Facelia

Facelia

Dacă dorim formarea unei baze melifere proprii, situată în imediata apropiere a stupinei, trebuie să fim preocupaţi în permanenţă de cultura plantelor tipic melifere.

Specia: Phacelia tanacetifolia L.
Familia: Hydrophylaceae
Denumire populară: facelia
Perioada de înflorire: eşalonată, din mai până toamna târziu, în funcţie de epoca de semănat.
Valoarea meliferă: 300-1.000 kg/ha

Alte utilizări: poate fi folosită sub formă de îngrăşământ verde, plantă furajeră, are acţiune antipoluantă, antinematodă.

O plantă care se pretează foarte bine la această utilizare este facelia (Phacelia tanacetifolia L. – fam. Hydrophylaceae), a cărei valoare meliferă este întrecută numai de salcâm şi evodia.

Trebuie totuşi menţionat în legătură cu valoarea sa meliferă că, deşi pe bază de analize repetate a rezultat că are o mare capacitate meliferă, totuşi, datorită complexului de factori microclimatici, care influenţează într-un fel sau altul secreţia şi concentraţia nectarului, nu în toţi anii şi în toate localităţile se realizează un cules eficient cu sporuri însemnate de miere.

Originară din America de Nord, unde este considerată o buruiană problemă, facelia a fost cercetată şi selecţionată de numeroase institute de cercetare din lumea întreagă până s-a obţinut specia de facelia cunoscută şi apreciată astăzi de apicultorii din lumea întreagă.

Mierea obţinută de la facelia este una dintre cele mai fine, de o calitate excelentă şi cu o aromă deosebită, foarte apreciată de cunoscători. În stare cristalizată se aseamănă cu un şerbet alb, foarte fin.

Singurul defect al acestei plante este acela că, deocamdată, în ţara noastră prezintă interes numai pentru apicultură, ca plantă nectariferă.

Apicultorii din Germania, Franţa şi Anglia apreciind-o ca excelentă plantă meliferă, au făcut eforturi uriaşe pentru introducerea ei în cultură, alături de culturile cerealiere, prăşitoare şi furajere.

Argumentele care au pledat în favoarea ei au fost următoarele:

- prin dezvoltarea sa rapidă, înăbuşă buruienile, iar frunzişul său foarte dens menţine terenul curat de buruieni până la cultura următoare;

- datorită cantităţii de biomasă produsă la unitatea de suprafaţă, a conţinutului bogat în proteine şi a pretenţiilor scăzute faţă de factori pedoclimatici, s-a dovedit a fi cea mai indicată plantă pentru îngrăşământ verde, care lasă multe elemente nutritive prin încorporarea ei în sol. Îngropată în pământ la sfârşitul perioadei de înflorire, facelia aduce în sol echivalentul a 30 t de gunoi de grajd la hectar;

- are acţiune antipoluantă - o cultură de facelia „captează“ din sol nitraţii şi resturile de îngrăşăminte rămase de la culturile precedente, limitând, în caz de ploi puternice, spălarea solului şi infiltrarea de substanţe puternic nocive şi poluante spre pânzele de apă freatică;

- are acţiune antinematodă - o cultură de facelia permite reducerea, în bune condiţii, a populaţiei de nematode cu 20%;

- a intrat şi în atenţia crescătorilor de animale ca furaj după obţinerea unor soiuri de facelia lipsite de perişori pe frunze.

Fiind o plantă cu perioadă de vegetaţie scurtă, se pretează foarte bine să fie semănată în etape, înflorind astfel eşalonat din luna mai până în octombrie şi chiar până la căderea brumei.

Data semănatului este condiţionată numai de perioada când avem nevoie de cules. Cunoscând că răsărirea are loc în 8-10 zile, înfloreşte după 40-60 zile de la semănat, iar durata totală de înflorire durează cca 50-60 zile, epocile de însămânţare vor fi în aşa fel alese încât înfloritul să coincidă cu perioadele obişnuit lipsite de cules.

În practica apicolă putem folosi mai multe epoci de semănat, astfel:

- epoca de toamnă. Însămânţarea seminţelor de facelia se va face cât se poate de târziu, în cursul lunii noiembrie sau chiar la începutul lunii decembrie, dacă vremea permite, în mod eşalonat şi pe suprafeţe diferite, pentru a obţine prelungirea perioadei de înflorire pe o durată cât mai lungă de timp. Important este ca sămânţa de facelia să nu germineze până la venirea gerurilor, căci plantulele de facelia nu rezistă la îngheţ.

Literatura de specialitate consemnează că facelia semănată la sfârşitul lunii noiembrie înfloreşte primăvara cu două săptămâni mai devreme decât facelia semănată primăvara. Un înflorit timpuriu (în jur de 18 mai) se poate obţine şi de la plantele provenite din seminţele scuturate în anul precedent (fenomen cunoscut sub denumirea de autoînsămânţare).

În cazul semănatului în pragul iernii sau primăvara în mustul zăpezii (februarie-martie) înfloritul faceliei începe concomitent cu cel al salcâmului sau îi urmează imediat.

Dr. ing. Nicoleta Ion

Resurse Melifere – I.C.D. Apicultură Bucureşti

REVISTA LUMEA SATULUI, NR. 2, 16-31 IANUARIE 2008

Facelia poate valorifica cu succes terenurile pe care, de obicei, primăvara bălteşte apa şi care, din această cauză, nu se pot lucra decât târziu, după uscarea lor. Pe aceste terenuri, facelia se poate semăna fie toamna târziu, când solul este mai uscat, fie către sfârşitul iernii, în februarie, pe zăpadă, înainte de începerea dezgheţului.

În acest din urmă caz, semănatul se va face prin împrăştiere cu mâna. La începerea dezgheţului seminţele ajung pe pământ odată cu topirea zăpezii, iar după uscarea terenului începe dezvoltarea culturii.

• epoca de primăvară.

Seminţele de facelia semănate în partea a doua a lunii aprilie (20-29 aprilie) contribuie la obţinerea unui cules la începutul lunii iunie (10-20 iunie). Atenţie însă, durata înfloririi lanurilor de facelia este influenţată în mare măsură de densitatea plantelor!

La semănatul des plantele se ramifică puţin, numărul inflorescenţelor este mai mic şi durata înfloritului se reduce considerabil. De exemplu, într-o parcelă semănată des (15-20 cm între rânduri), înfloritul durează 10-20 zile, iar la o parcelă semănată la 40 -50 cm între rânduri durata înfloritului este de 20-25 zile.

Pentru înfiinţarea loturilor semincere (producere de seminţe), epoca optimă de semănat este la sfârşitul lunii martie sau prima jumătate a lunii aprilie.

Dubla însămânţare

În cazul stupinelor mici, cu suprafeţe mici de teren, se poate recurge la o dublă însămânţare. Prima însămânţare se efectuează în perioada normală, iar a doua însămânţare, mai târziu cu 7-10 zile, la jumătatea intervalului dintre rândurile semănate anterior.

În cazul în care primele semănături nu vor fi afectate de brume se va obţine un cules mai timpuriu, iar când mai târziu plantele vor fi înlăturate semănăturile din etapa a doua se vor dezvolta mai repede decât dacă se va recurge la o nouă reînsămânţare.

Alt procedeu indicat pentru prelungirea perioadei de înflorire este semănatul în 2-4 epoci, începând de la zvântarea terenului şi continuând apoi la 10-15 zile.

• epoca de vară.

Pentru a asigura un cules continuu peste vară, seminţele de facelia se seamănă succesiv în cursul lunilor iunie-iulie, în mai multe etape, la un interval de 6-12 zile, pe suprafeţe diferite.

Această metodă dă rezultate foarte bune dacă însămânţările coincid cu o vreme ploioasă, în schimb dacă timpul este secetos germinaţia seminţelor poate să întârzie şi până la 2 săptămâni sau sămânţa să nu răsară deloc.

Facelia se poate semăna fie în cultură pură în lotul apicol, în acest caz necesitând un teren special afectat ei, fie în combinaţie cu plante de interes apicol sau furajer, ceea ce este mai indicat pentru folosirea economică a terenului dintr-o gospodărie.

Se poate cultiva şi sub plantă protectoare, adică în amestec cu cerealele de toamnă sau primăvară. După recoltarea plantei protectoare (de exemplu, orzul de toamnă), facelia creşte şi se dezvoltă, oferind un cules important în a doua parte a verii şi începutul toamnei.

O măsură nouă şi de viitor este cultivarea leguminoaselor în amestec cu facelia; acestea se influenţează reciproc, îmbogăţind terenul cu azot şi contribuind la dezvoltarea faceliei.

Cultura faceliei în plantaţiile cu pomi şi viţă-de-vie, pe intervalul dintre rânduri, poate fi extinsă pe scară mai largă.

O plantă de o frumuseţe suprinzătoare, facelia vă colorează grădinile în albastru-violet, de primăvara până toamna târziu.

Din cele prezentate rezultă că vatra de bază a stupinei poate constitui o sursă de existenţă şi producţie pentru familiile de albine, mai cu seamă în perioadele lipsite de cules. Stă în puterea noastră să trecem de la folosirea pasivă a resurselor melifere existente la măsuri eficiente de lărgire şi îmbunătăţire a resurselor melifere din jurul stupinelor.

Un alt articol..

Facelia este o plantă anuală ierboasă originară din America de Nord. A fost adusă în Europa ca plantă decorativă şi mai ales ca meliferă. Creşte până la 30-60 cm înălţime, tulpina principală poartă până la 20 lăstari laterali care la rândul lor sunt ramificaţi. La început este suculentă, mai târziu fibroasă, lemnificată. La extremitatea lăstarilor se află inflorescenţele compacte, cu cca. 70 de flori la cele de sus şi 40-50 flori la cele secundare.
Inflorescenţa fiind în evantai permite o eşalonare a înfloririi. Nectariile de formă discoidală se găsesc la baza florii, mai mari la florile de la baza inflorescenţei şi mai mici spre vârful ei. Primele flori apar la 40-60 zile după însămânţare. Înflorirea durează cca. 30-60 zile. Căldurile şi seceta scurtează perioada de înflorire. În afară de nectar, facelia furnizează un cules bogat de polen de culoare violetă. În ceea ce priveşte producţia de nectar, după determinările făcute, la începutul înfloririi s-au găsit într-o floare 0,892 mg, când a fost în plină înflorire 0,568 mg, iar spre sfârşitul perioadei de înflorire numai urme de nectar. Se pare că florile de la extremitatea inflorescenţei, având nectariile mai mici decât cele de la bază, au o capacitate mică de producere de nectar (V.N. A n d r e e v). Facelia este cercetată de albine din zorii zilei şi până la căderea întunericului, din primăvara târziu până toamna. Înspre toamnă însă, dă o producţie mai mică de nectar la hectar. Este cercetată atât în zilele cu soare cât şi în cele cu vânt şi noroase. Timp de 2-3 zile cât durează o floare este vizitată de 1-20 albine. Cel mai mult este cercetată între orele 11 şi 15, tocmai când florile altor plante nu produc nectar. Secretă nectar şi pe timp de secetă, totuşi după ploi producţia este mult mai mare.

Facelia creşte bine pe tot cuprinsul ţării, chiar şi în regiunile aride dă rezultate bune, cu condiţia să fie semănată după ploaie, iar în primele faze de vegetaţie să nu fie secetă excesivă. Este puţin pretenţioasă faţă de climă şi sol. Creşte însă mai bine pe terenurile uşoare şi mijlocii. Nu-i priesc sărurile. Pe solurile profunde, fertile şi bine lucrate produce cantităţi mari de nectar şi seminţe. De asemenea, cere un teren fără buruieni, curat, pregătit,pentru că în prima fază de vegetaţie creşte anevoie. La umbră se dezvoltă greu şi este cercetată mai puţin de albine. Se administrează îngrăşăminte fosfatice şi de potasiu care sporesc producţia de seminţe şi de nectar. Nefiind pretenţioasă, poate fi însămânţată în terenuri mai puţin productive ce nu pot fi utilizate pentru alte culturi. Pentru însămânţări de primăvară terenul se ară adânc din toamnă, iar primăvara înainte de însămânţare se afinează cu cultivatorul. Se recomandă ca facelia să se însămânţeze primăvara în mustul zăpezii, până la sfârşitul lunii aprilie. În aceste condiţii, având umiditate suficientă în sol, răsare după 8 zile, iar plantele se dezvoltă bine şi produc din abundenţă nectar. Pentru semănăturile din noiembrie-decembrie se face o arătură adâncă înainte de îngheţuri, se grăpează, iar însămânţarea se face abia după un bun îngheţ sau imediat înaintea lui, astfel că sămânţa să ierneze negerminată. În primul caz, după însămânţare, se grăpează cu grapa cu mărăcini, în prima zi când terenul s-a dezgheţat de cca. 2 cm, bineînţeles dacă n-a dat zăpada. În cazul însămânţării în toamnă sau în primăvară timpuriu, înfloritul începe imediat după salcâm. Pentru a asigura un cules continuu din primăvară până în toamnă târziu, luând în consideraţie că facelia are o perioadă scurtă, se pot face însămânţări succesive. Cunoscând că de la însămânţare răsare normal în 8-10 zile şi înfloreşte după 40-60 zile, iar durata înfloririi, este de 50-60 zile, epocile de însămânţare vor fi astfel alese ca înfloritul să coincidă cu perioadele lipsite de cules. Însămânţarea se poate face în 4 epoci: toamna târziu, primăvara timpuriu, la sfârşitul lunii aprilie, în lunile iunie-iulie. Producţiile cele mai mari de miere şi seminţe se obţin de la facelia însămânţată primăvara, deoarece umiditatea din acest sezon favorizează dezvoltarea normală a plantelor. Pregătirea terenului se face prin arături adânci şi grăpare, solul trebuie mărunţit, iar buruienile distruse. Sămânţa înainte de însămânţare se vântură, se selectează şi se curăţă de corpuri străine cu maşina de curăţat seminţele de sfeclă. Epoca optimă pentru însămânţarea faceliei pe loturile semincere se consideră sfârşitul lunii martie sau prima jumătate a lunii aprilie. Semănatul se face cu semănătoarea de ierburi, urmată de grapa de mărăcini sau, când terenul este uscat, de un tăvălug de lemn. Norma de sămânţă este de 4-8 kg la ha. La semănatul cu maşina obişnuită, sămânţa se amestecă cu rumeguş, cenuşă sau pământ mărunt, se seamănă la adâncime de 2-3 cm. Întreţinerea culturilor constă în efectuarea a 2-3 praşile din care prima praşilă se face imediat după răsărire. Dacă este cazul se face rărirea prin grăpare în curmezişul rândurilor sau mai târziu prin buchetare. Plivitul se execută după nevoie. Culturile semincere se curăţă în faza de înflorire, înlăturându-se plantele netipice şi bolnave. Combaterea cuscutei se realizează prin decuscutare. Seminţele se valorifică numai decuscutate şi în saci plombaţi. Recoltarea faceliei se face când seminţele de la baza inflorescenţei (2/3) au ajuns la maturitate (culoare brună). Seceratul sau cositul se execută pe rouă, pentru a evita scuturarea seminţei. Facelia cosită se lasă în brazdă până se usucă, iar apoi se face snopi şi se aşează în clăi. Transportul snopilor se face noaptea sau dimineaţa aşezând în coşul vehicu­lului o prelată. Se treieră cu batoza obişnuită la care numărul turaţiilor tobei se micşorează până la 500/min. Producţia medie de seminţe este de 300 kg/ha (150-400).

 Poate fi folosită şi ca plantă de nutreţ de calitate mai inferioară. Animalele o consumă în stare verde până la înflorire. S-au făcut încercări de folosire ca nutreţ însilozat în amestec cu porumb ştiuleţi sau alte plante bogate în hidraţi de carbon, necesari pentru fermentaţia lactică. Îîn ceea ce priveşte masa verde, dă o producţie de cca. 16 t/ha.

Producţia de miere obţinută de la 1 ha este în medie de 200 kg, iar în Câmpia Dunării 300-400 kg/ha (în literatură sunt citate producţii până la 1000 kg/ha). Mierea este de culoare verde-deschis sau albă cu un parfum fin şi un gust plăcut şi de calitate apropiată cu mierea de tei.     

                                                                                                                                                  Sursa: http://www.proapicultura.ro/

Eu am achizitionat seminte de aici 0744.647.257 Alin Vancea, urmeaza sa le pun in camp.